Expertul din dosarul președintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Tribunalului Vaslui, decizia nefiind defintivă. Bărbatul este acuzat de luare de mită și de trafic de influență. Conform anchetatorilor, acesta ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia, raport care să contrazică propriul rapoirt realizat anterior în baza unui contract cu Consiliul Județean și care nu corespundea realității din teren.
Paisprezece din cele din cele 22 de persoane audiate în cazul violențelor care au avut loc la începutul săptămânii, în centrul Capitalei, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile. Cele 22 de persoane au fost ridicate și duse la audieri sâmbătă, în urma unor percheziții care au avut loc în București și județele Giurgiu, Prahova și Ilfov. Printre cei vizați se află și membri ai galeriilor echipelor de fotbal.
Rupert Stadler, CEO-ul Audi care a acceptat rezilierea contractului cu compania, din arest, ar putea primi o despăgubire de milioane de euro, în cazul în care va fi declarat nevinovat de judecători, în dosarul în care este arestat preventiv. Aceasta este condiția pe care a negociat-o pentru a accepta să iasă din contractul pe 5 ani semnat anul trecut.
Audi AG a anunțat oficial faptul că board-ul companiei și Rupert Stadler, CEO și președinte al Consiliului de Administrație, au ajuns la un acord privind rezilierea contractului pe care acesta îl avea.